A fost reținut fostul patron din Liga 1. Are trei capete de acuzare în cazul de care vorbeşte toată România de câteva zile

A fost reținut fostul patron din Liga 1. Are trei capete de acuzare în cazul de care vorbeşte toată România de câteva zile
Sursa foto: Mediafax Foto 15.10.2024
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Marțian, omul care a condus UTA Arad timp de doi ani, între 2013 și 2015, a fost reținut de polițiști. Acuzațiile care i se aduc vizează cazul intens mediatizat în ultimele zile.

Vorbim, evident, despre dispariția celor trei copii ai săi, două fete și un băiat, alături de care a fost găsit în Serbia. Între timp, autoritățile române au finalizat procedura de extrădare.

Adrian Marțian, reținut pentru 24 de ore după ce a fost găsit în Serbia, alături de copii

Acuzat de nerespectarea încredințării minorilor, inducerea în eroare a autorităților, fiindcă el a fost cel care a anunțat dispariția minorilor, precum și participarea la trecerea ilegală a frontierei, Marțian a ajuns la Centrul de Reținere și arestare Preventivă Deva. Urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.

De asemenea, s-a decis plasarea celor trei copii într-o unitate din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Hunedoara. Polițiști, jandarmi, precum și angajaţi ISU cu drone şi câini de urmă au participat din 14 octombrie, când au fost dați în urmărire națională, la operațiunile de căutare.

Omul de afaceri a fost reținut joi, 17 octombrie, în jurul orei 14:30, după activarea cartelei telefonice cumpărate dintr-un magazin din Serbia. Doar 15 minute au trecut până când polițiștii l-au oprit în trafic și i-au cerut să se legitimeze, primind confirmarea că este tatăl celor trei copii dați dispăruți, care se aflau alături de el. Informațiile au fost comunicate ulterior de viceprim-ministrul și ministrul de interne sârb, Ivica Dacic, omologului său din România, Cătălin Predoiu.

Mesajul transmis de copii mamei: „Nu vrem la tine, vrem la tati, să fim toţi trei”

La scurt timp după dispariție, în mediul online a fost publicat un videoclip prin care copiii i-au transmis un mesaj mamei: că sunt în siguranță și își doresc să locuiască împreună cu tatăl, care a pierdut procesul pentru custodie.

„15 octombrie 2024. Roxana, degeaba ai pus pe oamenii ăştia să ne ia să ne ducă la tine, noi nu vrem la tine. Oamenii ăştia ne-au minţit că ne duc la tati, dar de fapt la tine au vrut să ne ducă. Suntem bine, oamenii ăştia ne-au tratat bine. Noi nu vrem la tine. Nu te iubim şi nu ne simţim în siguranţă cu tine. Noi vrem la tati, să fim toţi trei. Noi îl iubim pe tati şi oamenii ăştia o să-l contacteze pe tati să mergem la el”, au fost cuvintele rostite de cei trei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Doliu în sport! Un APROPIAT al lui Mircea Lucescu a MURIT
Doliu în sport! Un APROPIAT al lui Mircea Lucescu a MURIT
La 38 de ani, e încă ”un pachet de mușchi”, dar a luat decizia! ”Nu realizam că sunt praf”. E de 5 ori campion al României
La 38 de ani, e încă ”un pachet de mușchi”, dar a luat decizia! ”Nu realizam că sunt praf”. E…
România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră
România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră
E gata! FCSB a plătit 250.000€ și a concretizat transferul
E gata! FCSB a plătit 250.000€ și a concretizat transferul
Surpriză uriaşă a lui Lucescu! Fotbalistul pe care intenţionează să-l convoace în premieră la naţională
Surpriză uriaşă a lui Lucescu! Fotbalistul pe care intenţionează să-l convoace în premieră la naţională
Actrița care s-a transformat total! A slăbit ENORM și arată BESTIAL la 43 de ani. Imagini incendiare
Actrița care s-a transformat total! A slăbit ENORM și arată BESTIAL la 43 de ani. Imagini incendiare
Vin ninsorile! Slăbirea VORTEXULUI aduce o iarnă grea de timpuriu
Vin ninsorile! Slăbirea VORTEXULUI aduce o iarnă grea de timpuriu
Dan Şucu a clarificat situaţia lui Marius Şumudică înaintea partidei dintre Rapid şi Farul:
Dan Şucu a clarificat situaţia lui Marius Şumudică înaintea partidei dintre Rapid şi Farul: "Aş vrea să terminăm cu orice…
BANCUL ZILEI. Bulă: – Vreau să-mi tatuați numele iubitei mele acolo, jos!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Vreau să-mi tatuați numele iubitei mele acolo, jos!
La 10 ani, Mihai a parcurs 40 de km pentru a colecta PET-uri şi a-şi lua o trotinetă. Bunicii, în lacrimi după ce a fost luat de lângă ei
La 10 ani, Mihai a parcurs 40 de km pentru a colecta PET-uri şi a-şi lua o trotinetă. Bunicii, în…
S-a întâmplat CU ADEVĂRAT! Cine I-A FURAT creierul lui Einstein după moarte
S-a întâmplat CU ADEVĂRAT! Cine I-A FURAT creierul lui Einstein după moarte
Suma uriaşă primită de David Popovici de la statul român. Este de 5 ori mai mare decât cadoul primit de la Ion Ţiriac
Suma uriaşă primită de David Popovici de la statul român. Este de 5 ori mai mare decât cadoul primit de…
Autopsia lui Liam Payne a fost efectuată! Ce au descoperit medicii, poliția a deschis dosar de moarte suspectă
Autopsia lui Liam Payne a fost efectuată! Ce au descoperit medicii, poliția a deschis dosar de moarte suspectă
Schimbare în Codul Rutier. Valabilitatea permisului auto va fi doar de 5 ani
Schimbare în Codul Rutier. Valabilitatea permisului auto va fi doar de 5 ani
"E primul pas spre un război mondial". Cei 10.000 de soldați din Coreea de Nord trimiși în Ucraina ar putea…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
ÎPS Teodosie le spune oamenilor să nu asculte de doctori în zilele de post. „Medicul nu are o pregătire duhovnicească”/
ÎPS Teodosie le spune oamenilor să nu asculte de doctori în zilele de post. „Medicul nu are o pregătire duhovnicească”/…
Apa tonică iese pozitiv la un eventual DrugTest? Sfatul unui doctor
Apa tonică iese pozitiv la un eventual DrugTest? Sfatul unui doctor
Valeriu Pavel Dan s-a stins din viață la vârsta de 53 de ani. Celebrul actor s-a prăbușit în plină stradă
Valeriu Pavel Dan s-a stins din viață la vârsta de 53 de ani. Celebrul actor s-a prăbușit în plină stradă
×